TURE

Tură în
Munții Stânișoarei

Tură în Munții Stânișoarei – Vino cu noi și hai să descoperim împreună un traseu montan ce se va desfășura pe parcursul a trei zile, plin de peisaje superbe și aventură! Vom porni de la Cabana Stegioara (Borca), continuăm la Izvorul Borcuț și Stâna din Table, ajungând tocmai până la vf. Budacu.

Recomandare Jooyridez: A se experimenta ȋn prealabil Tura de Iniţiere
Avans: 50% nereturnabil

Distribuie

Durata: Weekend
Locație: Farcașa, Neamț
Nivel: Avansat
Preț: 199 €
Tură în Munții Stânișoarei Jooyridez Oaza Taina Vie biciclete asistate electric padurea Barnova padurea Barnova iasi Tur ghidat tururi ghidate Campare Cafenea Cafenea barnova Băcănie Evenimente Camping Camping iasi Glamping iasi Glamping Corporate teambuilding teambuilding
Pornește aventura!

Despre traseu

Această tură reprezintă o ocazie de a împărtăși momente unice în zone pitorești. Vom petrece clipe de neuitat și vom descoperi păduri superbe ascunse în inima Carpaților Orientali. Vom parcurge două ciclotrasee montane și vom admira locuri care surprind măreția naturii, dar și tainele poveștilor din alte timpuri, aventurându-ne pe drumul Vitoriei Lipan. 

Tura se va susține pe parcursul a trei zile și vom parcurge două trasee montane. Astfel, prima drumeție îşi propune să facă un tur în Munţii Stânişoarei, în zone izolate dar cu multă încărcătură istorică. Un prim popas îl vom face în satul Farcașa pentru a admira cea mai bine conservată biserică din lemn (sec. XVIII). Urmând DN15B, vom ajunge în localitatea Borca pe valea Sabasei pe același drum al Vitoriei Lipan menționat de scriitorul Mihail Sadoveanu în romanul Baltagul. Satul Sabasa este cunoscut pentru arhitectura tradițională, încă putând fi admirate mai multe gospodării tradiționale specifice anilor 1900. Apoi vom parcurge drumul șerpuit spre Pasul Stânișoara, pe parcursul căruia vom admira podurile din piatra finisată construite de italieni la începutul sec. XX. Ajunși în pasul Stânișoara vom admira Crucea Talienilor (Italienilor) și în funcție de disponibilitate vom lua prânzul la o stână tradițională, unde vor fi degustate produse specifice. 

Pornește aventura!

Despre traseu

Din pasul Stânișoara vom urma Drumul Stânelor trecând pe lângă stânele de oi și vaci Piatra lui Iepure, Bapșa, Hălăuca. Traseul va trece pe sub vf. Bivolu (1504m), cel mai înalt vârf ai Munților Stânișoarei apoi vom începe coborârea pe Valea Farcașei, intersectând Drumul lui Creangă. În cea de-a doua drumeție, ciclotraseul se desfăşoară pe teritoriul Masivului Budacu (vf. Budacu – 1.859 m), parcurgând aproximativ 29 km doar pe drumuri forestiere şi comunale (neasfaltate), drumuri de căruţă şi poteci montane. Deşi mai puţin cunoscut turiştilor de masă, în principal datorită infrastructurii turistice slab dezvoltate, dar şi accesului mai dificil în zonă, potenţialul cicloturistic al Bazinului Budacu este deosebit.

Tură în Munții Stânișoarei Jooyridez Oaza Taina Vie biciclete asistate electric padurea Barnova padurea Barnova iasi Tur ghidat tururi ghidate Campare Cafenea Cafenea barnova Băcănie Evenimente Camping Camping iasi Glamping iasi Glamping Corporate teambuilding teambuilding
Tură în Munții Stânișoarei Jooyridez Oaza Taina Vie biciclete asistate electric padurea Barnova padurea Barnova iasi Tur ghidat tururi ghidate Campare Cafenea Cafenea barnova Băcănie Evenimente Camping Camping iasi Glamping iasi Glamping Corporate teambuilding teambuilding
Pornește aventura!

Despre traseu

Practic, este printre puținele ciclotrasee montane din Carpații Orientali pe care bicicliștii îl pot parcurge fără să se dea jos de pe bicicletă până la o altitudine de 1850m, traseul urcând ca o spirală până în vârful Budacu. Încă din primii kilometri parcurși întâlnim ape minerale cu proprietăţi curative denumite de localnici Borcut, dar şi limitele rezervaţiei forestiere care poartă aceeași denumire. Urcarea până pe platoul Masivului Budacu se face pe acest drum forestier, pantele depăşind uneori chiar şi 15%. Vegetaţia subalpină, alcătuită din arbuşti pitici şi afiniş, oferă o panoramă de 360 grade asupra împrejurimilor. De aici, coborârea se face pe porţiuni de creastă pe poteci, prin afiniș, pe drumuri de căruţă şi drumuri forestiere până la cabana Stegioara, urmând apoi drumul asfaltat până la cabană.

Ziua 1

Ne vedem la cabană la o oră stabilită în prealabil. După ce ajungem și ne cazăm, ne vom bucura împreună de priveliștile noi la o cină relaxantă.

Ziua 2

Ne pornim de dimineața în traseul nostru. Pornim de la Cabana Pârâul Teiului (Farcașa) – Borca – Sabasa – Drumul Vitoriei Lipan – Crucea Talienilor (Pasul Stânișoara) – Drumul Stânelor – Drumul lui Creangă – Farcașa. Lungimea totală a traseului este de aproximativ 55km cu o diferență de nivel de 988m. După ce revenim la cabană, vom povesti despre aventurile de pe traseu la o cină tradițională.

Ziua 3

Traseul va începe de la Cabana Pârâul Teiului (Farcașa) – Borca- Izvorul Borcuț – Cabana Borcuț- Stâna din Table – vârful Budacu – Cabana Stegioara (Borca) – Cabana Pârâul Teiului (Farcașa). Lungimea totală a ciclotraseului este de aproximativ 44 de km cu o diferență de nivel de 1.160m. După ce am terminat de parcurs traseul ne luăm la revedere și ne îndreptăm spre casă.

Pachetul include:

  • Ture ghidate cu bicicletele noastre electrice
  • 2 nopți de cazare la o cabană aparținând de Direcția Silvică Neamț
  • 2 cine tradiționale

Imagini de pe traseu

Descoperă bicicletele

Cube Reaction
Hybrid SL 500

Cube Stereo
Hybrid 120 PRO 500

Cube Nutrail
Hybrid 500