Un nou concept de excursie în natura: „Lasă cât mai puține urme”

Distribuie

Probabil faci deja destul de multe pentru mediu. Refolosești, reciclezi, poate chiar ți-ai cumpărat un autoturism electric, sau, de ce nu, o bicicletă. Dar când vine vorba despre planificarea unei vacanțe, chiar și a unei simple ieșiri în natură, responsabilitatea față de mediu nu pare deloc sinonimă cu relaxarea.

Turismul însă, începând de la călătoriile cu avionul și până la plimbarea pe aleile unui parc, poate avea un impact major asupra planetei. De aceea există o serie de reguli pe care ar trebui sa le știi, dar mai ales să le aplici, astfel încât următoarea ta ieșire în natură să lase cât mai puține urme. Nu este greu deloc, iar cel mai important este faptul că în acest fel respecți natura, te bucuri de puritatea ei, și, lăsând cât mai puține urme, dai ocazia și altora să se bucure la rândul lor.

Iar lumea poate fi atât de minunată, chiar aici, în zona în care locuiești! În loc să te înghesui în cele mai populare destinații, de ce să nu încerci uneori să descoperi locuri mai puțin cunoscute, mai puțin umblate, dar cu siguranță foarte atractive. Ia bicicleta, rucsacul, sticla cu apă, cățelul și pleacă la plimbare! De ce nu ai încerca bicicletele electrice și traseele puse la dispoziție de Jooyridez!

Când vrei să fii cât mai aproape de natură, dar și să o protejezi în același timp, sunt câteva principii simple de care e bine să ții seama:

  1. Informează-te înainte de a pleca
    Află cât mai multe informații despre locurile pe unde vei merge. În felul acesta, riscul de apariție a unor situații neprevăzute este mai redus și știi mai bine lucrurile pe care ai nevoie să le iei cu tine.
  2. Planifică-ți traseul dinainte, nu-ți stabili trasee prea lungi sau obiective prea dificile și, pe cât posibil, călătorește în grup. Ia cu tine sticle de apa reutilizabile pentru a limita cantitatea de deșeuri, încercând să eviți cât mai mult sticlele, ambalajele și sacoșele de plastic.
  3. Respectă traseele
    Nu e nevoie să te aventurezi. Folosește cărările și traseele, iar în felul acesta ajuți zonele naturale să rămână așa cum le-ai găsit: naturale.
  4. Ai grijă cum arunci gunoiul
    Pastrează tot gunoiul, inclusiv cojile sau cotoarele de fructe, până la cel mai apropiat coș de gunoi. Chiar și cele mai mici resturi se descompun într-un timp mai îndelungat decât crezi. Un cotor de măr sau o coajă de portocală au nevoie de luni întregi pentru a se descompune. Iar în acest timp, poate influența într-un mod negativ comportamentul animalelor sălbatice.
  5. Lasă totul așa cum ai găsit
    Lasă plantele, pietrele sau vestigiile istorice la fel cum le-ai găsit, pentru ca și alții să se poată bucura de descoperirea lor. Desigur, poți face cat mai multe fotografii, pentru a imortaliza momentul și locurile, dar rezistă tentației de a-ți lăsa amprenta acolo, sau de a lua cu tine un suvenir sau altul.
    Tratează toate ființele vii cu respect. Ruperea plantelor sau scrijelirea copacilor nu fac altceva decât să-i desfigureze.
  6. Ai grijă cu focul
    Dacă faci foc, ai grijă să fie mic și ușor de ținut sub control, să nu sară scântei. Folosește o vatră de foc deja existentă. Nu e nevoie să faci alta nouă dacă exista deja una. La final, focul trebuie stins bine cu apă.
  7. Nu te apropia de animalele sălbatice
    Pentru siguranța ta și a lor, e mai bine să nu te apropii de ele.
    Nu e nevoie să le hrănești. Acest lucru le poate altera comportamentul natural, făcându-le mai expuse la prădători.
  8. Suplimentar
    Închideți telefonul sau redu-i nivelul soneriei înainte de a intra in natură, iar dacă vorbești la telefon, fă-o încet și fără să pui pe speaker.
    Nu deranja alți turiști, fie că sunt pe jos sau cu bicicleta, fiecare are nevoie de propriul lui moment de relaxare.
    Ascultă natura. Menține-ti vocea jos și muzica încet, pentru a te putea bucura de pacea din jur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *